Lady_Diana

 
Afiliado: 05/11/2008
★★★★★ Credendo Vides ~ Norocul este un termen inventat de mintile mediocre in scopul explicarii performantelor mintilor geniale!
Puntos95más
Próximo nivel: 
Puntos necesarios: 105
Último juego
Backgammon

Backgammon

Backgammon
1 año 217 días hace

~~~ Adevarul despre Ileana Cosanzeana, Fat-frumos si Zmeu! ~~~

Stiti de ce nu mai există împăraţi şi impărătese? Pentru că tânjau, îi apuca tânjeala prea des. Apoi, din ce în ce mai des. Nici nu se mai puteau iubi, trebuia să le descânte babele să-şi facă copiii. Cred că şi-i făceau din descântece, de-aia ieşeau, săracii, aşa handicapaţi, cu lună, soare, luceferi încrustaţi pe umeri, pe spate, peste tot. Împărătesele, toatele, cădeau la pat din cauza tânjitului şi zăceau ani în şir. Până la urmă şi mureau din cauza asta! Împăraţii rămâneau cu un ochi care plânge şi altul care râde, copiii lor se năşteau cum se năşteau, cum să mai fi fost în stare Fat-Frumos sa se culce cu Ileana Cosânzeana până nu se culca, înainte, Zmeul!? Suntem tentati s-o credem pe Ileana Cosânzeana o mireasă cuminte, nevinovată, pură. O fi având ea rochie albă în desene, dar cine stie cat de pura o fi ramas, dupa ce a furat-o Zmeul! Zmeul, săracu’, iese cel mai prost din toata afacerea asta. Hai s-o luăm logic! Zmeul pleacă dimineaţa la treburile lui şi vine seara; Ileana ar avea tot timpul şi toate motivele să se-ntoarcă, naiba, acasă, la tatăl ei împăratul şi la amorezul ei, Făt-Frumos. Numai că Zmeul e mai puternic ca Făt-Frumos şi Ileana nu se poate lipsi de această putere, pentru că această putere o excită mai rău ca frumuseţea lui Făt-Frumos, ca Luceferii lui de pe umeri şi soarele lui de pe piept! Fără să ni se sugereze exact, Zmeul pare mai bogat decât Făt-Frumos ! Trăieşte de-o veşnicie fără griji, e puternic şi bine făcut, călătoreşte mult, are măciuci mari de aur şi se însoară numai cu fete de împărat. Ba, de multe ori, mai are şi-o pasăre măiastră drept bodyguard. Făt-Frumos e nevoit să-i dea păsării câte-o bucată de carne din şoldul lui, ca să-i câştige bunăvoinţa, pe Zmeu, însă, îl slujeşte din devoţiune. Toate astea sunt indicii care duc la putere. Fără îndoială, Zmeul e mai puternic decat Făt-Frumos! Să nu mai vorbim de faptul că are şi-un tărâm fermecat la dispoziţie, pe care poate hălădui fără griji. Puterea Zmeului se mai insinuează şi din faptul că pe el nu-l ajută vreodata cineva. Ba, mai mult, îl urăşte toată lumea, toata suflarea şi toată natura! Astea sunt tot unele din rezultantele puterii. Pe Făt-Frumos, însă, mereu îl ajută câte cineva. Ba o mârţoagă năzdrăvană, ba Sfânta Vineri cu pieptenele ei, piatra ponce şi oglinda ei fermecată, ba câte un spiriduş sau un animăluţ al câmpului. Nu te poţi împiedica să nu te gândeşti că nu-l ajută din milă. Când admiri foarte mult pe cineva, nu prea iţi mai arde să-l ajuţi. Îţi e mai la îndemână să-l invidiezi puţin sau să doreşti să te-ajute el! Oricum, e clar, deşi, într-un fel, îl urăşte, Ileana îl găseşte mai puternic pe Zmeu decât pe amorezul ei, Făt-Frumos. Ştie, însă, că Făt-Frumos o va urmări pretutindeni şi asta împlineşte condiţia ei de femeie. Bărbatul care o asupreşte cu puterea lui şi visătorul care-o va urmări şi la capătul lumii şi-o va ierta pentru tot! Nici Ileana nu se poate opri să nu vadă, însă, în Făt-Frumos un om slab. De aceea, când se apropie Zmeul de casă, ea încearcă să-l ascundă. Ea nu vrea, nicidecum, să părăsească tărâmul Zmeului, când acesta nu este acasă şi este plecat pentru trei zile, deşi te aştepţi că asta ar trebui să facă. Dar nu, ea vrea o confruntare. Va rămâne cu acela care va ieşi învingător. Sorţii fac să rămână cu Făt-Frumos. Dar Ileana va şti ca a făcut-o mai Cosânzeană şi povestea despre ea a făcut înconjurul lumii, faptul că Zmeul a tânjit după ea şi-a mai şi răpit-o. E clar că Zmeul nu poate tânji după oricine. La Făt-Frumos te aştepţi, la Zmeu, nu! Zmeul va vrea numai ce-i mai bun, pentru că el e cel mai puternic. Asta convinge mai mult că nu eşti o oarecare decât iubirea lui Făt-Frumos, care e un visător şi care se putea îndrăgosti de oricine. Făt-Frumos te-a ales pentru că erai bună, cuminte şi frumoasă. Zmeul te-a ales, însă, că nu mai e alta ca tine. Şi asta o ştie toată lumea. El ţi-a făcut fala, dar acum se laudă cu ea Făt-Frumos. Prin transfer, deci, poţi fi privit tu prin prisma puterii altuia. Făt-Frumos o iubea, neîndoielnic, pe Ileana, de dinainte, dar abia când i-a furat-o Zmeul, i se trezeşte cu adevărat bărbăţia. Ştie, de-acum, că, dacă o va câştiga pe Ileana, va fi de trei ori mai bărbat, decât dacă se va insura cu altă fată de împărat, la fel de frumoasă, de bună şi de cuminte. Nu-şi mai poate lua gândul de la Ileana, pentru că, pe tărâmul fermecat al Zmeului, aceasta îi pare de zece ori mai frumoasă, mai dorită, mai de neatins. În acelaşi timp, bărbăţia lui de aur îl face să creadă că Ileana poate fi la fel de bine şi a lui, chiar dacă nu-i poate oferi măciuca Zmeului, ca şi a Zmeului. Ba, tocmai faptul că nu-i poate oferi atâtea, îl face să se-mpăuneze şi mai tare. Adică, cum aşa, aceasta este o femeie căreia un Zmeu puternic îi oferă ceea ce visele ei depăşesc şi totuşi ea te alege pe tine?! De-aceeaşi patimă înnebunitoare s-au lovit şi ceilalţi voinici cu seamăn său fără seamăn, care, cuprinşi de-aceeaşi dorinţă porcească de putere, au pornit pe urmele Ilenei. În timpul acesta, Ileana era peste poate de mulţumită de oblăduirea Zmeului şi probabil că-şi dorea ca lucrurile să dureze cât de mult. Nu zice nimeni că n-o fi tânjit din când în când la Făt-Frumos sau la alt bărbat mult mai arătos decât Zmeul, despre care ştim că era cumva mai mult jalnic decât arătos, dar ea ştie că, numai şi numai datorită Zmeului, atâţia bărbaţi au pornit nebuni pe urmele ei, pierzându-şi vieţile. Povestea se încheie când Făt-Frumos îl învinge pe Zmeu şi-o aduce acasă pe Ileana. Mai aflăm numai că au trăit fericiţi, până la adânci bătrâneţi. Cât de fericiţi, e de discutat. Nu s-a mai povestit nimic, pentru că viaţa Ilenei devenise oribilă. Şi-a lui Făt-Frumos la fel! In timp, oamenii au uitat de faptul că acesta a luat-o pe Ileana de la Zmeu. Erau acum doar un cuplu stabil în ochii lumii, a căror poveste nu mai conta. Nu la întâmplare nu ni se mai povesteşte nimic! Plus, cu timpul, şi Făt-Frumos şi Ileana au bănuiala amară cum că Zmeul, atât de puternic şi de neînfricat, cu tot cu tărâmul lui fermecat şi cu măciucile lui fermecate, şi-a dat viaţa, de bunăvoie, în confruntarea cu Făt-Frumos, pentru că se săturase de Ileana pana peste cap. Se săturase de mult timp de ea, de fapt; din acest motiv pleca câte trei zile de-acasă şi nu mai dădea nici un semn de viaţă. Se săturase pentru că Ileana nu-l surprindea cu nimic - nici nu-l surprinsese vreodată – şi pentru că aceasta se lăsase de la bun început răpită de el, pentru ca, la rândul ei, era plictisită de Făt-Frumos şi de luceferii lui de pe umeri şi pentru că, înainte să aspiri la poezie, aspiri la putere. Singura poezie pe care o trăieşti e poezia pe care şi-o închipuie alţii despre tine. Zmeul se mai săturase de Ileana şi pentru că aceasta era foarte proasta! O femeie obsedata de Feti-Frumosi, în scurt timp, devine foarte enervantă şi, ca atare, îndeajuns de plictisitoare, încât să vrei să scapi naibii de ea, cu orice preţ! Zmeul fusese nevoit să scape de Ileana cu preţul vieţii, dar Zmeul, asemenea sărmanului Oedip, găsea că totul e bine! În fond, se săturase să plece câte trei, trei zile, din propria casă, numai să nu mai dea ochii cu Ileana şi să-i dea răgaz lui Făt-Frumos să vină s-o răpească, naiba, odată! Ileana, însă, nu vroia să plece, loială scopului pentru care se lăsase răpită. Făt-Frumos n-are încotro şi trebuie să se supună hotărârii ei, deşi nu mai are niciun chef şi mai este şi foarte înspăimântat pe deasupra. Ştie, însă, că, doar dacă o va fura, izbânda lui nu va fi deplină. El vrea să vadă în ochii Zmeului înţelegerea că de-acum Ileana este a lui. Acesta este unul din motivele de toată jena, pentru care un bărbat acceptă să-şi piardă libertatea. În momentul când soseşte buzduganul Zmeului, Făt-Frumos îşi dă seama că Zmeul, cu generozitate, îi dă un ultim avertisment şi, atunci, se prinde, prin acele semnale cunoscute de la bărbat la bărbat, că Zmeul s-a săturat de Ileana şi vrea să scape de ea. Asta i-o face mai puţin interesantă pe Ileana, dar îl şi întărâtă. Ceilalţi, îşi face el repede socoteala, nu vor şti că Zmeul s-a săturat de Ileana. Vor crede că şi-a dat viaţa ca s-o ţină lângă el. Astfel victoria lui va fi deplină, iar puterea lui de netăgăduit. Zmeul înţelege şi el micimea raţiunii lui Făt-Frumos, dar cum nu se aştepta, oricum, la prea multe din partea lui Făt-Frumos, care, din punctul lui de vedere, nu era decât un crai, care-şi câştigase ceva renume de vitejie, dar tot pentru a-l adăuga profilului lui idiot, de tânăr deosebit de frumos, cu doi luceferi pe umeri, cu soarele-n piept şi cu luna-n spate. Plus că Zmeul nu-l luase, din bun început, pe Făt-Frumos prea în serios! Faptul că era copil de împărat şi împărăteasă, faptul că nu avusese prea mult ce-şi dori, pâna la această Cosânzeană, faptul că maică-sa, împărăteasa, făcuse tot felul de descântece ca el să se nască cu luceferii pe umeri şi ceilalţi aştri în spate şi pe piept, lucru care, dincolo de mândria familiei, îl făceau oarecum caraghios şi copil de bani gata. Orice urma să facă de-acum înainte, se afla sub semnul acestei construcţii de toată jena. Zmeul crescuse cum putuse, nu ştia nimeni nimic de copilăria lui, de cum îşi câştigase regatul fermecat, pasărea măiastră, buzduganele fermecate şi puterea. Se presupune doar că, nefiind fiu de împărat, le câştigase pe bune, adică prin puterile lui. Evident, oamenii îl urau pentru că nu ştiau nimic despre el. Nu-şi puteau imagina, cum, unul oarecare, poate ajunge Zmeu şi să trăiască în continuare singur, se parcă a ajunge Zmeu n-ar fi fost mare filosofie. Cei ca Făt-Frumos făceau ce făceau şi toată lumea afla de faptele lor. Ba, lumea mai afla şi de visele şi intenţiile lor. Cei ca Făt-Frumos erau vedetele acelei lumi!. Zmeul, de unul singur, sugera singurătate şi putere, înspăimânta, fără să facă ceva anume, îşi rezolva treburile fără să ceară, vreodată, cuiva ajutorul şi era singurul care nu era impresionat de Făt-Frumos! Ba, mai mult, Făt-Frumos chiar îl amuza cu patetismul cu care credea în Luceferii lui, în mârţoaga lui, în babele pe care le îngrijea şi le trecea în spate peste ape curgătoare... Zmeul era de părere că Făt-Frumos este un impresionabil, un om crescut de mama lui împărăteasa, care nu mai părăsea patul, în poveşti şi descântece. Nici Zmeul nu făcuse vreodată rău vreunei bătrâne, dar i se păruse, oarecum, jenant şi insultător s-o pieptene sau s-o treacă, în spate, peste vreo frunză. Pornise de la ideea simplă că femeia aceea în vârstă, pe care-o văzuse de atâtea ori bătând codrii de argint şi de ne-argint, mai abitir ca un voinic, nu putea fi decât o femeie puternică, cu puteri chiar mai mari şi decât ale lui. Nu-i luase nici măcar o dată în seamă deghizarea ei în femeie sărmană, pentru că, era evident, că nu era aşa. Iar cât despre mârţoagă, n-ar fi încălecat vreoodată un cal aşa de bătrân şi de tremurând, căruia să-i mai fi dat să-nghită şi tăciuni încinşi pe deasupra, pentru nimic în lume. Zmeul era de părere că, din pur egoism, te foloseşti de ceilalţi, ca să-ţi cruţi cât mai mult puterile. Pe Făt-Frumos, Zmeul îl urăşte numai aproape de final, când îşi dă seama că Făt-Frumos s-a folosit şi de el, aşa cum se folosea de tot ce-i ieşea în cale. De Zmeu, n-auzise nimeni nimic, până la Făt-Frumos, care dorea cu tot dinadinsul să-şi facă viaţa publică, chiar cu preţul tihnei şi liniştii altora. Zmeul reuşise tot ce reuşise de unul singur şi spera să-şi trăiască viaţa în anonimat. Făt-Frumos a distrus singurul vis al Zmeului. L-a arătat pe acesta lumii, cu degetul, ba, mai mult, nu s-a lăsat până nu l-a făcut de râsul lumii. Firesc, atunci, că Zmeul s-a trezit împotriva măscăriciului de Făt-Frumos! Demnitatea l-a împiedicat, însă, să plece să se ia la harţă cu Făt-Frumos în văzul lumii. Asta ar fi aşteptat, de fapt, Făt-Frumos. Aşa că Zmeul preferă să-l ignore pe Făt-Frumos şi să-şi ducă zilele mai departe pe tărâmul fermecat. Cu intuiţia ei de femeie, Ileana pricepe că adevărata şi reala problemă a lui Făt-Frumos este Zmeul. Deşi necunoscut, Zmeul devine o atracţie de nestăvilit pentru Cosânzeana. Şi ea, din acelaşi aluat de vanităţi modelată, ca şi Făt-Frumos, îl cunoaşte şi vede în el mai bine decât ceilalţi. Şi ea îl consideră oarecum caraghios, cu Luceferii ăia pe umeri şi cu mârţoaga aia de căpăstru, dar, ştiind că el este junele prim al omenirii, n-are încotro şi se preface a fi subjugată de el. Asta pentru că şi ea tindea la statutul de primă doamnă! Cu timpul, însă, ispita Zmeului singuratic, care se ţine cât mai departe de blitzurile lumii ăsteia, devine tot mai puternică. Simte că Făt-Frumos arde de nerăbdare să se confrunte cu Zmeul şi ştie că prima, care va ajunge la Zmeu, va câştiga toată gloria lumii. Mai ştie, de asemenea, că Făt-Frumos ar pleca după oricare alta, nu contează, fată de împărat sau nu, numai să aibă ocazia a se înfrunta cu Zmeul, al cărui renume, câştigat cu atâta neostentaţie, îl scotea din minţi. Făt-Frumos ştie că renumele Zmeului e mai puternic decat al lui. Şi, atunci, Ileana Cosânzeana se hotărăşte, părăseşte ca o destrăbălată casa părintească, străbate, despletită şi disperată, codrii întregi şi ţări de care n-a auzit nimeni şi dă buzna peste Zmeu. Zmeului îi este indiferentă Ileana; e clar că Zmeul este un tip foarte indiferent, dar, cum o vede aşa despletită şi distrusă, o lasă să rămână. Când mai aude că aceasta e şi iubita lui Făt-Frumos, îl apucă şi mai mult lehamitea. Începe, din acel moment, să plece cât mai mult şi cât mai des de acasă. De Ileana nici nu se-atinge. De fapt, asta este ce-o înnebuneşte cel mai mult pe Ileana. N-ar fi suportat să rămână toată viaţa cu Făt-Frumos, dacă acesta n-ar fi avut ce să-i ierte. Indiferenţa Zmeului face dintr-o femeie mândră, construită numai din vanităţi, o femeie docilă, nesigură, cu nevoie acută de afecţiune. Ea deretică casa Zmeului, îl aşteaptă pe acesta cu mâncare şi cu masa pusă, începe să-l iubească curat şi cu respect. Cum Făt-Frumos nu mai venea, odată, - Zmeul ştia că Făt-Frumos urmează să vină - Zmeul ajunsese la limita răbdării. Zmeul avea momente când se temea că Făt-Frumos avea să nu mai vină niciodată, iar el va fi silit să-şi petreacă viaţa cu Ileana. Când îl vede venind, de bucurie, îşi dă viaţa de bunăvoie ! Pun pariu că a murit râzând !...

Copy/paste


~~~ Stai sa-l întreb pe sefu’ ~~~

Rupert Wolfe Murray

De curând, cineva m-a întrebat care este principalul obstacol care împiedică România să îşi realizeze potenţialul economic. „Incapacitatea de a delega“, am răspuns eu fără să ezit. Delegarea este unul dintre factorii cheie pentru funcţionarea eficientă a unei organizaţii, şi chiar a unei ţări. În România însă, acest principiu al delegării – să-i faci pe oameni responsabili pentru munca lor – pare să fie de neînţeles, şi acesta este unul dintre motivele pentru care sectorul public este atât de disfuncţional.

Joc golf

Când eram mic am fost invitat la prânz de o rudă bogată. Eram cam intimidaţi, deoarece ruda noastră era preşedintele unei mari companii din Marea Britanie, era prima oară când îl întâlneam şi ne invitase pe noi, patru puştani nespălaţi, la cel mai bun restaurant din Edinburgh, care se chema Cafe Royal. Mi-am adunat atunci tot curajul şi l-am întrebat cu ce se ocupă, la care el mi-a răspuns simplu: „joc golf.“

Am fost un pic mirat de acest răspuns, dar omul, fiind amabil, mi-a oferit explicaţii: „atunci când mă întâlnesc cu un preşedinte de la o altă companie, treaba mea este să-l scot la o partidă de golf. Nu discutăm afaceri. Doar jucăm golf. La plecare, vizitatorul îşi coboară geamul de la maşină şi spune câteva cuvinte despre afacerea importantă la care lucrează managerii mei – uneori aceste câteva cuvinte sunt suficiente pentru a încheia contractul.“ Am înţeles atunci că treaba unui preşedinte este să gândească, să planifice şi să ţină legătura cu omologii săi la nivel înalt. Ei cheltuiesc foarte mulţi bani pentru a-şi angaja cei mai buni directori si manageri. De ce să îşi irosească apoi timpul controlându-le fiecare mişcare? Oamenii aceştia au nevoie de timp şi spaţiu ca să gândească.

Lenin e de vină

Comuniştii şi succesorii lor nu au fost niciodată buni la delegarea responsabilităţii. Prima (şi ultima) mea experienţă într-o ţară comunistă a fost în 1986/87 când am lucrat ca profesor de engleză în Tibet. După aceea, în 1990, am venit să lucrez în România „post comunistă“. Mă loveam mereu de faptul că nu găseam pe nimeni capabil să ia o decizie fără aprobarea primarului, judeţului, ministerului, guvernului sau a vreunui director absent. La fel şi până în ziua de azi, nimeni nu are curajul să ia o decizie fără aprobare de sus.

Abia după ce am citit biografiile liderilor sovietici[1] de Dmitri Volkogonov am înţeles motivele. Lenin a stabilit că politburo-ul (corpul decizional principal al sovietelor) era responsabil de toate deciziile pentru întreaga URSS – inclusiv hotărârile cu privire la planurile individuale de călătorie ale directorilor, investiţiile economice minore, strategiile de tactică militară şi tot aşa. Asta se întâmpla în contextul dictatorilor sovietici, pentru care politburo-ul funcţiona ca un fel de secretariat. Rezultatul era că politburo-ul avea de trecut prin sute de micro decizii la fiecare întâlnire. Nu mai rămânea nici timp, nici energie pentru o gândire strategică serioasă sau pentru dezvoltarea de politice coerente. Nici nu-i de mirare că sistemul era sortit pieirii.

Semnez ca un primar

Sună cunoscut? Nu aşa funcţionează guvernul României de la „liberarea“ sa din 1989 încoace? Românii aduc des în discuţie legile scoase pe bandă rulantă, care provoacă haos legislativ şi economic şi care îi aduc la disperare pe investitori. Dar cel mai rău este că românii (dar şi Uniunea Europeană) acceptă această modalitate absurdă de a da legi. Dacă treci prin biroul unui primar sau al unui ministru dimineaţa devreme, vei vedea cum secretara apare cu un teanc mare de documente importante care trebuie semnate; şi bineînţeles că el (de cele mai multe ori este un el) nu a avut timp să citească niciunul dintre aceste documente, unele dintre ele fiind contracte majore.

Prin urmare, cei care ar trebui să fie responsabili de semnarea unor astfel de hârtii – directori, manageri şi inspectori – nu au de fapt nicio responsabilitate legat de ceea ce fac. Nimeni din sectorul public românesc nu poate fi tras la răspundere. Iar cei de la vârf sunt de neatins, din cauza sistemul legal slab. Faceţi o comparaţie cu Scoţia, ţara mea de baştină, unde construcţiile, spre exemplu, sunt autorizate de un singur inspector care este responsabil de o anumită zonă din oraş. El a vizitat în persoană fiecare şantier din zona sa şi are putere de decizie: poate să închidă un şantier, să dea amenzi, sau să-l forţeze pe constructor să dărâme zidurile atunci când constată că instalaţiile de dedesubt nu respectă standardele. Aşa ceva nu există în România, unde standardele în construcţii există doar pe hârtie.

De mulţi ani mă tot întreb cum se face că românii sunt atât de buni la comunicarea verbală – sunt agreabili şi dezinvolţi în discuţiile faţă în faţă – dar lipsiţi de orice speranţă când trebuie să răspundă la un email sau la orice altă formă de comunicare scrisă. În cultura anglo-saxonă să răspunzi la un email este o activitate de rutină, de cele mai multe ori oamenii răspund simplu, de genul „am primit“ sau „mulţumesc“ sau „voi reveni cu mai multe informaţii“. Aceste mesaje nu sunt deosebit de prietenoase, dar sunt eficiente şi ai confirmarea că mesajul tău a fost primit. În România, trimiterea unui email are o latură mult mai formală. Iar atunci când scrii unei instituţii publice, foarte rar primeşti un răspuns – cel mai probabil fiindcă marele şef trebuie să aprobe fiecare comunicare. În general, românii acordă mult mai multă importanţă unui email decât britanicii; se gândesc mai mult despre cum trebuie să răspundă, în timp ce frica aceea de şcoală veche planează deasupra lor – frica să nu cumva să facă vreo greşeală (în timp ce britanicii sunt obişnuiţi să înveţe din greşeli şi le fac destul de des).

Şi departamentul de relaţii publice la ce e bun?

De curând a trebuit să organizez vizita în România a unui cunoscut jurnalist britanic. Mi-a cerut să aranjez interviuri cu membri ai guvernului. Le-am găsit rapid detaliile de contact şi în aceeaşi zi am trimis câte un email la departamentul de relaţii publice al fiecăruia, cerând o întâlnire. N-am primit niciun răspuns. Îmi închipuiam ce probleme trebuie că provoca cererea mea în aceste departamente de relaţii publice: „Am primit un email de la un jurnalist străin, ce facem?“. Mesajul meu era probabil aruncat de la unul la altul, şi nimeni nu răspundea. Decizia trebuia luată la vârf, dar şeful e mereu mult prea ocupat ca să citească e-mailurile.

Aşa că am pus mâna pe telefon şi timp de vreo două săptămâni m-am tot rugat de oamenii aceştia să îmi dea un răspuns, orice fel de răspuns („Vă rog, spuneţi nu“, îi imploram). După două săptămâni i-am scris jurnalistului britanic: „nu ştiu ce să fac… nimeni nu îmi răspunde… cred că ar trebui să îţi anulezi vizita“. Bineînţeles că în momentul acela de maximă disperarea Legea lui Murphy şi-a spus cuvântul, diverşii miniştri au început să răspundă şi am reuşit să organizez întâlnirile.

Mi s-a spus că e imposibil să organizezi astfel de vizite din timp, pentru că românii tind să îşi aranjeze întâlnirile în ultimul moment. Nu sunt de acord. Cred ce problema ţine de delegarea responsabilităţii. Şefii români trebuie să înveţe să delege, doar că acest principiu nu face parte din cultura locală. În Vest, poţi discuta cu o secretară sau un asistent şi primeşti un răspuns rapid, de cele mai multe ori negativ. Nu aşa se întâmplă lucrurile şi în România, unde echipa de suport nu are puterea de a organiza întâlniri (sau orice altceva, dacă tot vine vorba).

Dar sursa tuturor problemelor este că şeful e omniprezent şi măreţ, şeful e inteligent şi energic, el nici măcar nu are nevoie de o echipă de suport – aceştia ar trebui să fie recunoscători că cel puţin au o slujbă. Şeful trebuie să ia toate deciziile despre lucrurile importante (precum şi despre o grămadă de alte lucruri mai puţin importante). Oamenii din fostele ţări comuniste au învăţat că e periculos să-ţi pui la îndoială şeful sau ordinele sale. Lumea trăieşte cu impresia că odată ce ai devenit şef eşti capabil să iei singur toate deciziile pentru că eşti atotcunoscător (de parcă o promovare într-o funcţie de vârf te face dintr-odată mai deştept). Când şeful ia cuvântul, toată lumea îl ascultă cu respect, fără să îl contrazică. Asta îmi aduce aminte de ceea ce un irakian a spus despre Saddam Hussein la puţin timp după îndepărtarea sa de la putere: „n-au decât să-l execute pe Saddam, oricum mai sunt mulţi alţi Saddami, vreo 31 de milioane, gata să îi ia locul.“

Când îţi dai seama că această incapacitate de a delega este răspândită în întreaga economie (doar companiile cele mai moderne fac excepţie) şi că directorii iau toate deciziile de rutină cu privire la producţie, marketing, resurse umane şi contabilitate – atunci înţelegi de ce România este una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană.

Traducere de Iulia Măruşcă

Copy/Paste 


~~~ Barbatii, fidelitatea si inteligenta :) ~~~

Satoshi Kanazawa, psiholog evolutionist, din Londra, a lansat o carte menita sa patrunda adanc in psihicul uman si sa descopere cateva teorii socante legate de comportamentul omului.

Barbatii care inseala sunt prosti

Aceasta teorie se bazeaza pe faptul ca de-a lungul scarii evolutioniste, barbatii au fost intotdeuna “semi-poligami”.

Acest lucru s-a schimbat insa, iar doctorul Kanazawa sustine ca
intrarea intr-o relatie excusiva cu o alta persoana reprezinta un pas inainte pe scara evolutiei umane.

Potrivit teoriei, oamenii inteligenti sunt mai dispusi sa adopte ceea ce in termeni evolutionisti s-ar numi “
relatii interumane mai evoluate
”. In acest sens, in cazul fidelitatii, barbatii care nu se pot adapta acestei situatii si se lasa prada tentatiilor sau isi inseala partenerele au un coeficient de inteligenta redus, potrivit studiului, scrie DailyMail.

Potrivit teoriei, cu cat barbatii sunt mai inteligenti cu atat vor aprecia mai mult o relatie de excluxivitate sexuala, fata de barbatii mai putin inteligenti”, explica Kanazawa.

Psihilogul mai explica faptul ca, la femei aceasta regula nu se aplica, deoarece ele sunt mult mai dispuse sa fie fidele partenerilor de viata, chiar si in societatile poligame.

(copy/paste)


~~~ PRIETENIE .... ~~~

.

 

Un simplu prieten , cand vine in vizita se comporta ca un invitat.

Un prieten adevarat, iti deschide frigiderul si se serveste.

 

Un simplu prieten, nu te-a vazut niciodata plangand.

Un prieten adevarat are umerii umezi de la lacrimile tale.

 

Un simplu prieten, nu stie prenumele parintilor tai.

Un prieten adevarat are numarul de telefon al parintilor tai

in agenda telefonica.

 

Un simplu prieten aduce la ziua ta o sticla de bautura.

Un prieten adevarat soseste mai devreme pentru ca sa te ajute

la pregatiri si ramane mai tarziu ca sa te ajute sa faci curat.

 

Un simplu prieten nu agreeaza cand il suni in preajma orei lui de culcare.

Un prieten adevarat te intreaba de ce ti-a luat atat de mult pana l-ai sunat.

 

 

Un simplu prieten considera ca prietenia voastra a luat sfarsit cand apare

prima cearta intre voi.

Un prieten adevarat te suna imediat dupa cearta.

 

Un simplu prieten se asteapta sa fii mereu la dispozitia lui.

Un prieten adevarat este mereu in preajma ta.

 

Un simplu prieten citeste acest mesaj si il sterge..

Un prieten adevarat il da mai departe si ti-l trimite si tie inapoi.

.

.


~~~ MEDIC NECONFORMIST ~~

Un doctor cu un punct de vedere nonconformist, dar foarte real totodata, raspunde la cateva intrebari care ne macina in zilele noastre, vis-a-vis de alimentatie si stilul de viata. Poate vi se par amuzante raspunsurile lui :)dar sunt cat se poate de pertinente. Cititi… zambiti… alegeti…


Întrebare: Exercitiile cardiovasculare prelungesc viata ?
Raspuns: Inima ta a fost facuta pentru a bate un numãr de ori . Nu-ti irosi bataile cu exercitii. Totul în cele din urmã se uzeazã. Accelerarea inimii nu va va face sa trãiti mai mult. Asta e ca si cum ai spune ca se poate extinde durata vietii masinii , daca o faceti sa mearga mai repede. Vrei sa traiesti mai mult? Trage un pui de somn!


Î: Ar trebui sã mã opresc cu consumul de carne rosie si sa mãnânc mai multe fructe si legume?

R: Tu trebuie sã întelegi logistica eficientei . Vaca ce manânca? Iarbã si porumb. Ce sunt alea? Plante. Deci, o friptura nu este nimic mai mult, este un mecanism eficient de a pune legume în sistemul dumneavoastrã . Vrei sa manânci boabe? Mãnâncã pui.


Î: Ar trebui sã reduc consumul de alcool?

R: Categoric nu. Vinul se face pe bazã de fructe. Brandy este distilat din vin, ceea ce înseamnã cã acestea trage apa din fructe, astfel încât sã profite din plin din ea. Berea este, de asemenea, din cereale. Le puteti lua!


Î: Care sunt avantajele unui program regulat de exercitii fizice?
R: Filosofia mea este: Dacã nu aveti nicio durer - sunteti bine!


Î: Fripturile sunt daunatoare?
A: Nu m-ai ascultat!  Astãzi alimentele sunt prajite in ulei vegetal. Adevãrul este cã acestea raman impregnate cu ulei vegetal. Cum ar putea uleiul de plante sa fie dãunãtor pentru tine?


I: Flexiunile ajuta la reducerea grasimii?
R: Categoric nu! Exercitarea unui muschi doar il face sã creasca în dimensiune.

 


Î: Ciocolata face rau?
R: Esti nebun? ! E cacao! O alta leguma! Este o mâncare bunã pentru a fi fericit!


Si tine minte: viata, nu ar trebui sã fie o cãlãtorie pânã la mormânt, cu intentia de a ajunge sanatos acolo , cu un corp atractiv si un organism bine conservat. Mai bine alege celalalt drum – bere într-o mânã – chips de cartofi în cealalta – mult sex si un organism complet uzat, pe deplin folosit, strigând ca …..

A MERITAT SA FACI CALATORIA! ! !!!!


Daca a umbla inseamna a fi sanatos, postasul ar fi nemuritor!


Balena inoata toatã ziua, mananca doar peste si bea apa si totusi e TARE GRASA…..!


REMEMBER:


Un iepure alearga, sare toata viata si traieste15 ani, broasca testoasã nu alearga NICIODATA si trãieste 450 de ani.