Oengus

Dacă aţi sărbătorit V-Day şi Dragobetele cinste vouă! Eu m-am lăsat de sărbătorile astea... Am înţeles până la urmă că nu merită să sărbătoreşti... minciuna!  Da, da, ştiu ce-o să spuneţi, că iubirea nu e minciună şi parţial aveţi dreptate. În concept, teorie, filosofie, iubirea chiar e ceva special, deosebit, fantastic! E fabulos să iubeşti în teorie! Te-apuci de versuri, dedicaţii, texte înălţătoare, declaraţii, apoi faci planuri, răstorni lumea, renunţi la regate etc... Până când te trezeşti din teorie şi te loveşti de realitate. În realitate, nu renunţi la nimic pentru iubire... Nu accepţi asta. De ce să pierzi? Îţi faci damblaua în teorie şi e suficient... 

Îmi spunea cineva odată că majoritatea oamenilor iubesc de fapt... iubirea, nu omul, partenerul, adică pe celălalt! Iubesc sentimentul acela care te face să faci prostii zâmbind. De aceea, majoritatea asta se lasă furată de "iubire" cu orice ocazie, cu prima ocazie. E vorba de bărbaţii care se îndrăgostesc de orice femeie care-i bagă în seamă cât de cât şi de femeile care "cad" la prima poezie ce le este dedicată... Oameni care adoră să fie iubiţi şi să iubească, fără să acorde mare atenţie "obiectului" iubirii! Stau faţă-n faţă recitându-şi iubirea şi "drogându-se" cu concepte sofisticate de sacrificiu şi curaj, apoi se întorc la morcovii şi ceapa de zi cu zi, lăcrimând nu de dor ci pentru că ceapa provoacă asta. 

Dar lumea n-ar putea exista fără drogul iubirii. De aceea e necesar să iubeşti şi să fii iubit pe cât de necesar e colacul de salvare pentru unul ce trage să se înnece. Omul se va salva, folosindu-se de colac, dar nu va iubi colacul. În viaţă, mulţi se vor folosi de tine ca să-şi satisfacă pofta de-a iubi, salvându-se astfel, dar cu adevărat nu te vor iubi niciodată PE TINE! Nu doar eu m-am întrebat asta... Dacă iubirea e un sentiment REAL, de ce nu-l întâlneşti în REALITATE? Câte cupluri cunoaşteţi care se iubesc cu adevărat? Hai, cu indulgenţă, poate unu-două, dar şi aici e posibil să te amăgeşti. În rest e resemnare, acceptare, complezenţă, materialism, distracţie, teatru şi... multă dereglare psihică!

Problema e că nimeni nu-i interesat de realitatea iubirii, ci doar de efectul ei! Dacă "iubind" ajungi la sex, e ok, scop atins! Dacă "iubind" îţi umpli viaţa goală şi sărăcăcioasă, iar e ok. Mai uiţi de probleme, nu-ţi mai fuge gândul la cearta cu rudele, la facturile neplătite şi la alte bazaconii de realităţi. Îţi speli creierii cu iubire. Cică iubeşti şi uiţi de toate! Iubeşti pe naiba... Uiţi pe naiba! Realitatea vine şi revine mereu, nu poţi fugi de ea!

Desigur, există şi iubirea ca şi sentiment adevărat, curat. Există simţirea aceea care înnobilează omul şi care îl ridică din mocirla vieţii, transformându-l din muritor în Zeu! Există... Adică, a existat. Ce mai avem în prezent sunt doar nişte resturi de iubire. Iubire adaptată, iubire cenzurată, "inteligentă" etc... Înainte, cu secole sau decenii, iubirea era doar iubire şi-atât! Înainte se spunea "Te iubesc". Acum se spune "Te iubesc, dar...". Înainte, iubirea era dovedită prin fapte, acum e dovedită prin vorbe! "Spune-mi că mă iubeşti" zice omul de azi, "Ştiu că mă iubeşti" spunea omul de ieri.

Da, cam asta a rămas azi din iubire. Un concept, o teorie clădită pe realităţi trecute.  Astăzi mult "modernizate". A rămas "mirosul" iubirii, parfumul, ideea, dorinţa, visul... şi ici-colo câte-un ultim Mohican!

Ferice de voi, care mai credeţi!  A voastră este iubirea, bolnavă sau nu, nebună, şchioapă, rănită... Neferice de noi, cei care ne-am lămurit cum stă treaba. 

Până în decembrie 1989 toţi tăceam! Nimeni nu vorbea sau dacă o făcea careva atunci vorbea în şoaptă sau vorbea aiurea... De când am intrat în democraţie, însă, ne-am trezit toţi vorbind! Şi vorbim, şi vorbim, şi vorbim... chiar dacă pe unii nu ne ascultă nimeni!

Astăzi, vine boschetarul şi-l bate pe umăr pe academicianul care e încovoiat de studii şi lucrări ştiinţifice şi-i spune "ce mai faci, frate?"! Iar "fratele" ce să mai spună, ce să răspundă? Tace, aşa cum tăcea înainte de 1989... E tot o frică la baza acestei tăceri, nu identică, diferită de cea de pe timpul comunismului, dar tot frică se numeşte. Înainte era frica faţă de pierderea vieţii sau a libertăţii fizice. Acum e frica de penibil, jena faţă de tine însuţi şi de societatea care l-a adus lângă tine pe boschetar în baza principiului egalităţii!

Poate că nu avem răbdare să-i ascultăm pe toţi cei care vorbesc. Oricum sunt prea mulţi şi apoi mulţi dintre ei sunt obositori! Întrucât nu au exerciţiul gândirii şi al vorbirii, haosul din mintea lor generează o vorbire (rostită sau scrisă) care oboseşte. Încerci să-i urmăreşti, să-i înţelegi, sfârşeşti prin a-i înţelege după care musai să ieşi la aer curat! 

Ceea ce mă face să-i tolerez (în sensul că nu-i evit!) pe aceşti vorbitori de dragul vorbirii este faptul că în urmă cu mult timp am înţeles că mulţi dintre ei se tratează astfel de bolile psihice pe care le au fără să ştie că le au! Şi atunci, sentimentul ăsta mă ajută să-i "consum" în linişte, urmărindu-le în timp evoluţia bolii!  Şi nu e de râs, chiar dacă mai pun eu câte-un zâmbet!

Uitaţi-vă la site-ul ăsta. Când am venit eu aici (undeva anul trecut) pe aici nu prea se posta nimic. Doar copy/paste, melodii şi rar câte unul (una) mai punea o postare scurtă. Chiar am pus un text atunci (pe blogul meu), pe tema asta, în care îmi exprimam mirarea că aici toată lumea tace în timp ce pe alte siteuri de jocuri sunt sute, mii de teme de discuţie cu sute de participanţi, mai inteligenţi, mai proşti, nu contează, dar era o viaţă activă pe dezbatere! Dezbatere care aici lipsea cu desăvârşire! De ce lipsea???...

Îl văzusem pe unu' care apărea din juma în juma de oră şi comenta peste tot şi înjura pe toată lumea. Cuiab îi zicea ăstuia... Avea tupeu, iar siteul nu avea pe nimeni care să-i taie tupeul. Şi de frica aceea "academiciană" (de a nu cădea în penibil) cei mai mulţi evitau să facă vreo postare ca să nu se trezească "judecaţi", batjocoriţi şi "analizaţi" de neica-nimeni cuiab, etc (mai erau ca el unu-doi, poate trei). Eu l-am ignorat o vreme până s-a băgat "fratele" cuiab în seamă nepoftit, motiv şi moment din care am început să-l pun la punct, după ce i-am dat o virgulă cu destinaţie la origini. A durat ceva timp, câteva luni, până l-am băgat pe animal în vizuina lui... Poate n-am făcut-o întotdeauna elegant. Dar clar n-am avut răbdarea perfectă şi matură a academicianului care nu-i răspunde boschetarului şi merge mai departe. 

Sigur, nu au înţeles toţi ce-i cu conflictul ăsta, cu "războiul". Dar nu asta e important. Important e că oamenii au înviat deşi nu e Paştele nici judecata de apoi!! Au început să se trezească! Au început să gândească. Desigur, unora, celor neantrenaţi cu gândirea, le-au pornit vorbele din gură ca glonţul din puşcă atunci când mai întâi tragi şi după aceea ocheşti! Dar nici asta nu contează. Au stat 3, 4 sau 5 ani pe siteul ăsta fără să scrie nimic, fără să comenteze, iar acum, de câteva luni încoace, au păreri, "produc" texte proprii (doar cuiab a rămas acelaşi, fidel metodei copy/paste!), exprimă comentarii etc. Trebuie să recunoaşteţi că de câteva luni încoace, de când cu "războiul" anti-cuiab, siteul ăsta a "înviat" pe planul textelor scrise, al comentariilor şi dezbaterilor!  Dacă nu mă credeţi n-aveţi decât să comparaţi...

Nu-mi trebuie admiratori. Din partea mea puteţi să mă înjuraţi cât vreţi. Dar n-o să-mi puteţi lua mulţumirea că am fost unul din cei care a generat această înviere!  Nu-mi pasă că unii scriu cu aluzii idioate la adresa mea. Treba lor, pentru mine e bine că s-au trezit din somnul raţiunii şi înţeleg că până-şi vor bea "cafeaua" care să le pună ideile în ordine e normal s-o ia la vale, scriind cu tractorul pe tarla. Avem deja mulţi "comentatori", mai mulţi ca niciodată. Avem mulţi care produc texte proprii, cum n-a fost niciodată. S-a trecut de la comentarea glumelor, la comentarea conflictelor! Asta forţează ascuţimea minţii, aşa că... mă bucur încă o dată!

Eu n-o să mai stau mult pe aici. De obicei nu-mi pierd vremea ci mi-o câştig. Îi spusesem odată lui cuiab că o să plec, apoi mi-a reproşat că nu m-am ţinut de cuvânt.  Ştiu că pentru el ar fi un fel de Crăciun virtual dacă într-o zi aş spune "pa" şi mi-aş şterge contul. Îi promit că într-o zi voi face asta!!!  Depinde doar de el cât de repede sau cât de târziu... :)) Glumeam... 

Această "înviere" a opiniilor de orice fel este efectul tratamentului prin cuvinte! Aşa cum şocurile electrice readuc un mort la viaţă, poate a fost necesar un aparent conflict între două părţi ca să se activeze gândirea şi dorinţa de a posta, de a fi viu în comunitate. Astfel, în timp ce lumea a înviat, tupeistul şi arogantul cuiab a decedat! La figurat, evident... S-au pornit atât de mulţi să-l "înjure" încât omu' a dat în boala copilului!! Acum îşi linge rănile în bârlogul său gândindu-se cu nostalgie la vremurile în care putea să vomite orice, oriunde fără să cureţe mizeria ce-o lăsa în urmă! Totodată, aşa cum mulţi şi-au înfrânt teama şi l-au pus la punct pe necioplit, alţii au apărut din neant demonstrând că prostia e pururi nepieritoare şi că boala pe care o numisem cuiabism trăieşte cum trăieşte viermele, hrănindu-se cu rahat! Cuiab cel original s-a retras din prim plan, rănit mai mult în amorul propriu decât în alt fel, în timp ce la orizont au apărut alţi candidaţi la postul de cuiab!  Chiar şi asta mă bucură!  pentru că şi asta înseamnă tot înviere... 

Aşa că, dragii mei dragi, bine aţi revenit la viaţă! Bine că v-aţi înfrânt lenea care vă făcea de atâţia ani să deschideţi GD-ul doar pentru a butona un joc şi bine că aţi trecut la partea cu blogul şi bine că aţi început să citiţi şi bine că apoi aţi început să gândiţi, apoi... of... bine că aţi început să scrieţi! Eu vă aplaud în egală măsură pe toţi!  Chiar dacă unora încă vă monitorizez "boala"  Nu de alta, dar omul e cea mai interesantă insectă atunci când nu e animal!  Numai bine!

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti a recomandat României să-şi modifice Constituţia şi să accepte autonomia Ţinutului Secuiesc. Asta după ce un secretar de stat din Guvernul de la Budapesta a spus că maghiarii din România sunt agresaţi simbolic şi a recomandat tuturor primăriilor maghiare să arboreze drapelul secuiesc ca formă de "solidaritate" cu "săracii" maghiari abuzaţi în România.

Sunt curios să ştiu dacă există pe aici vreun maghiar care s-a simţit vreo clipă discriminat în România! Cunosc foarte mulţi maghiari, am foarte mulţi prieteni din această minoritate şi nu cunosc nici măcar un singur exemplu de astfel de maghiar care să reclame ceva discriminare în legătură cu viaţa sa în România. Deci, lăsând la o parte propaganda şovină de la Budapesta, avem sau nu avem o problemă cu maghiarii de aici? Au maghiarii de aici vreo problemă cu noi? De fapt, care e problema??? 

E frumos să ai libertate de exprimare, nu-i aşa? Să spui ce vrei, când vrei şi cât vrei. Uite, de exemplu aici, pe GD . Ai chef să postezi un material despre teoria relativităţii, îl postezi. Ai chef să comentezi la alte postări, o faci. Spui ce gândeşti. Nimeni nu te obligă să spui una sau alta. Poţi face acest lucru pentru că te scalzi în libertatea de exprimare. 

E foarte uşor de înţeles libertatea de exprimare când te gândeşti doar la tine. De fapt, cred că cei mai mulţi dintre noi reducem libertatea de exprimare la noi înşine! Când e vorba de alţii suntem mai puţin toleranţi, devenim judecători de ocazie şi anulăm libertatea de exprimare. O facem uneori inconştient, alteori cu scop clar. Eu, de exemplu, am spus de mai multe ori pe blogul meu că voi bloca orice utilizator care înjură sau care jigneşte la comentarii prin atacuri la persoană. De câteva ori am blocat, apoi (după o vreme) am deblocat, dar toate astea pe baza acestui criteriu pe care singur l-am decis. Rezultatul? Iată, recent, am putut avea pe acest blog un plăcut schimb de comentarii cu personaje GD-iste care de fapt nu mă suportă şi m-ar mânca fript!  Eu zic că e bine, nu? Dar am ajuns aici, la un dialog normal cu "duşmanul", doar după ce am ameninţat sau chiar aplicat limitarea libertăţii de exprimare! 

În alt plan, la nivel social, libertatea de exprimare este deseori îngrădită fără să exite în spatele acestei atitudini vreo justificare. Uite, de exemplu, n-am înţeles de ce unii dansează pe "cadavrul" OTV? Dacă nu le place acea televiziune e suficient să nu se uite şi "problema" e rezolvată, dar nu, deşi nu îi afectează personal, ei (aceşti "judecători" de libertate) cer închiderea OTV! Dacă ei nu se uită, să nu se mai uite nimeni!

Altora nu le plac manelele. Ei şi? Sunt mai multe genuri de muzică pe care nu le ascult, dar asta nu înseamnă că trebuie să cer desfiinţarea lor! "Ei" însă s-au declarat deja "anti-manelişti". Mie nu-mi place muzica de cameră... Ce-mi sugeraţi să fac? O asociaţie anti-Bach, Beethoven etc? Nu-mi place hard-rockul. Ce-ar fi să-i împuşc pe cei cărora le place? Nu, dragilor... În plan social, ce nu-mi place nu cumpăr! Ce nu-mi place nu consum!

Înţeleg că nu sunteţi poate construiţi pe principiul adus în România de Ion Raţiu ("mi-aş da oricând viaţa pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine") de aceea nu cer nimănui să lupte pentru dreptul maneliştilor de a exista sau pentru dreptul OTV de a emite, dar măcar o atitudine rezervată nu ar strica! Ce înseamnă asta? Înseamnă să înţelegi că lucrurile care ţie nu-ţi plac pentru alt om pot însemna totul! Tu eşti un produs al mediului în care te-ai născut şi ai crescut. Doar te amăgeşti cu gândul că TU eşti cel care alege ce să-i placă! De fapt, "alegerile" tale sunt decise fără voia sau acceptul tău de tot complexul acela de factori care ţi-au influenţat existenţa de la naştere până în prezent! Tu ajungi doar să constaţi că-ţi place una sau alta! NU SĂ ALEGI! Acest lucru se întâmplă tuturor oamenilor... Pe alţii, viaţa i-a adus în postura de a asculta manele sau simfonii sau de a urmării non-stop OTV. Cu ce sau prin ce suntem "noi", ceilalţi, superiori oamenilor care au alte plăceri decât noi?

În casa ta nu-ţi cere nimeni să asculţi manele dacă acestea nu-ţi plac. Ai dreptul să interzici asta. Acolo, în spaţiul tău... De aceea am interzis şi eu aici, în "spaţiul" meu, comentariile maneliste. Dincolo, însă, de acest spaţiu nu am dreptul să mă bag şi să fac reguli! În tot ceea ce trece de graniţa spaţiului meu privat nu mai sunt eu stăpânul şi lumea are tot dreptul să se manifeste oricât de idioată sau de deşteaptă mi s-ar părea mie această manifestare. Până la urmă, şi eu pot părea pentru alţii la fel de "ciudat" cum îmi par mie a fi ciudaţii! Nu există în acest plan DREPTATE!

Mulţi au asemănat societatea umană cu o junglă şi în mare parte sunt de acord cu această asemănare, dar să nu uităm că în junglă... fiecare vietate pe limba ei piere!

Numai bine!

Nu am vrut să scriu ieri nimic despre Eminescu pentru că ştiam că o vor face "colegii" mei de pe acest site. Scriu azi, dar nu în nota în care (probabil) vă aşteptaţi s-o fac! Vreau să scot în evidenţă un alt aspect al "problemei", respectiv să vă arăt cât de diferit tratăm noi, oamenii de azi, probleme asemănătoare, dar distanţate pe scara timpului.

Dacă aş veni eu acum şi v-aş spune că am stat 3 luni internat într-un spital psihiatric aş avea parte cu siguranţă de epitete dintre cele mai nemiloase, "nebunule" fiind probabil cel mai plăcut! Problema e acută chiar la nivel social. Oameni cu serioase probleme psihice nu consultă psihologul sau psihiatrul tocmai pentru că se tem să nu fie categorisiţi ulterior de anturaj ca fiind nebuni. Asta deşi în occident şi în America, toţi oamenii inteligenţi apelează la ajutor de specialitate atunci când au cele mai mici probleme de natură psihică (depresii, orientarea în carieră, creşterea şi educarea copiilor etc).

Noi îl omagiem pe Eminescu an de an pe bună dreptate, pentru că a fost fără îndoială unul din cei mai mari români ai tuturor timpurilor. Dar oamenii care m-ar înjura azi pe mine fără nicio reţinere dacă le-aş spune că am fost internat la psihiatrie UITĂ că Eminescu a fost internat la "nebuni" mult timp, murind chiar într-un asemenea spital!!! Citez din raportul medico-legal elaborat de doctorii care se ocupau de Eminescu: " “dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”. Deci, acestea sunt concluziile OFICIALE ale unei instituţii autorizate a Statului Român. Mergând pe această "logică" superficială, am putea spune că noi omagiem an de an un nebun cu acte în regulă! În realitate nu este aşa pentru că Eminescu a fost de fapt "manevrat" de autorităţi. De ce? Pentru că - surprinzător pentru unii de pe aici! - Eminescu a fost jurnalist! Şi încă unul cu o voce foarte "stridentă" în planul criticii politice sau chiar aşa-zis anti-semite! Şi pentru că înainte de toate Eminescu era foarte credibil în spaţiul public împotriva lui s-a declanşat un sistem represiv menit să-l distrugă. Acţiunea de distrugere fizică a reuşit, Eminescu a murit...

Aşadar, de ce azi privim cu atâta patimă aceste aparenţe oficiale care i-ar putea pune pe unii în situaţii "jenante" în timp ce, dacă vorbim de personaje de mult apuse, nu mai aplicăm aceleaşi criterii! Eminescu rămâne Number One chiar dacă a fost declarat oficial de Statul Român ca fiind nebun, în timp ce un biet contemporan, dacă merge la psiholog este categorisit imediat "nebun" şi apoi este izolat social! Şi asta chiar dacă nu cunoaştem absolut niciun alt detaliu despre bietul contemporan! Aaaa, veţi face trimitere la opera lui Eminescu? Da, de acord, dar să mă iertaţi pentru comparaţia ce va urma. Tot operă de primă clasă poate fi numită şi activitatea profesională a unui foarte bun mecanic sau miner, ca să nu mai vorbesc despre adevăratele eroine contemporane, femeile ce-şi cresc (uneori singure!) câte 3-4 copii! Sigur, unele meserii sunt mai expuse publicului şi pot fi apreciate (sau nu) de mai mulţi. De acord. Nu vom omagia niciodată an de an contribuţia unui mecanic (chiar dacă vorbim de cel mai bun mecanic din lume), dar îi vom omagia pe scriitori, chiar dacă aceştia (unii) sunt submediocrii. Pot accepta asta. Dar nu voi accepta niciodată (personal, ca individ, ca OM până la urmă) starea de dublă/diferită măsură pentru cazuri cât de cât identice! Să-l omagiezi pe Eminescu şi să-l înjuri gratuit pe "nebunul" contemporan nu înseamnă decât oportunism, prefăcătorie, superficialitate, indolenţă şi prostie până la urmă. Ştiu că unii se vor simţii "jigniţi" în creierii lor de această comparaţie...

Închei amintindu-le celor obişnuiţi să-l omagieze cu ochii închişi pe marele poet şi JURNALIST Mihai Eminescu faptul că acesta şi-a structurat o mare parte a operei sale poetice pe iubirea ce o purta unei femei! Atât! Un sentiment aparent banal, la ordinea zilei, o suferinţă din dragoste, un dor neîncetat, o disperare, un strigăt, toate astea puse în versuri. Dacă veţi înţelege asta veţi înţelege că Eminescu a fost un simplu om care a simţit la fel ca noi, dar care şi-a putut exprima simţirile într-un fel care - în multe cazuri - depăşeşte capacitatea noastră, a oamenilor moderni, de a înţelege profunzimea şi forţa acestor trăiri! Dar ca să omagiem de dragul omagierii nu-i musai să şi înţelegem, nu-i aşa? :)

Vă doresc clipe de "nebunie" Eminesciană fiecăruia dintre voi! Numai bine!